Parmenide
Download referat
Total vizualizari: 420
Numar de cuvinte: 779
Parmenide a fost filozof si poet grec, nascut dintr-o familie renumita, in Elea, in sudul Italiei si a fost considerat seful scolii filozofice eleatice. A fost un om stimat pentru legislatia conceputa, care adusese prosperitate si bogatie orasului. A fost admirat si pentru viata sa exemplara.Discipol al lui Xenophan, Parmenide a scris in opozitie constienta cu credintele lui Heraclit, data fiind aluzia evidenta la acest filozof: "cineva este si nu este mereu acelasi si mereu altfel, caci toate lucrurile evolueaza in directii diferite".
Despre biografia sa mai este cunoscut faptul ca s-a oprit in Atena intr-o calatorie efectuata in al 65-lea an al vietii sale,si acolo a devenit prieten al tanarului Socrate.Parmenide a rupt traditia prozei ionice scriind versuri in hexametru. Din singurul sau poem didactic, "Despre natura", supravietuiesc doar fragmente, desi discursul de introducere a fost bine pastrat.
Opera este considerata inartistica. Pentru cosmogonia pe care o descrie in partea a doua, Parmenide isi apropriase stilul hesiodic, stil care insa nu se potriveste cu dialectica arida a primei parti.Parmenide nu era un poet innascut, si se poate pune intrebarea "ce l-a determinat sa ia aceasta turnura?". Exemplul scrierilor poetice ale lui Xenophan nu este o explicatie completa. Este putin probabil ca lucrarea sa sa isi fi avut originile in poezia lui Xenophan, pentru ca stilul este al lui Hesiod si al "Orficelor".
In Prolog, Parmenide descrie ascensiunea sa catre casa zeitei despre care se presupune ca vorbea in versuri. Este o reflexie a ascensiunilor conventionale spre divinitate care sunt aproape la fel de comune ca si descenderile in infern din literatura apocaliptica de atunci.Prologul se deschide cu imaginea lui Parmenide reprezentandu-se intr-un carucior inconjurat de nimfele soarelui care parasisera lumea intunericului ca sa il ghideze in calatoria sa. Nimfele il conduc din casa noptii, simbol al ignorantei omului la casa zilei, loc al cunoasterii si al ratiunii.
Scopul calatoriei este palatul zeitei care il intampina de Parmenide si il initiaza in 2 directii: aceea a Adevarului si calea inselatoare a Credintei, in care nu exista adevar. Este evidenta dorinta de a arata ca Parmenide a fost convertit, ca trecuse de la eroare (noaptea) la adevar (ziua) si cele 2 directii trebuie sa reprezinte fostele sale greseli si adevarul care acum ii este revelat.
Exista motiv sa credem ca directia credintei apartine cosmogoniei pitagoreice. Aceasta credinta eronata nu este viziunea obisnuita a omului asupra lumii, ci un sistem elaborat care pare sa fie o dezvoltare naturala a cosmologiei ioniene in anumite linii, si nu exista nici un alt sistem decat cel pitagoreic care sa implineasca cerintele necesare pentru a-l descifra. I se imputa lui Parmenide faptul ca nu ar fi prezentat sistemul contra caruia militeaza, dar asta este o gresala fata de personajele conventiei apocaliptice. Pentru ca nu Parmenide, ci zeita expune sistemul si tocmai de aceea opiniile descrise apar ca apartinand "muritorilor".
O descriere a ascensiunii sufletului ar fi incompleta fara o imagine a regiunii de unde a plecat. Zeita trebuie sa revele cele 2 cai de plecare si sa il indrume pe Parmenide sa o aleaga pe cea corecta. Aparitia matematicii in scoala lui Pitagora a revelat pentru prima data puterea mintii, a ratiunii. Pentru matematician acelasi lucru poate exista, dar poate fi si numai gandit, si acesta este principiul de la care porneste Parmenide. Este imposibil sa gandesti ceva ce nu exista si este imposibil pentru ceva ce nu este gandit sa existe. Marea intrebare "exista sau nu exista?" este echivalenta cu intrebarea "poate fi gandit sau nu?".
Prima parte a operei discuta adevarul si a doua , lumea iluziilor, adica lumea simturilor si a opiniilor eronate ale omenirii asupra lor. In opinia lui Parmenide, adevarul zace in perceptia existentei si eroarea , in ideea non-existentei. Nimic nu poate avea existenta reala decat daca poate fi rational. De aceea "a fi imaginat" si "a fi capabil sa existe" e unul si acelasi lucru. Esenta a ceea ce poate fi conceput este incapabila de evolutie, este neperisabila, imobila, nelegata de context si indivizibila.ceea ce este variabil si mobil este fantomatic. Perceptia este ratiunea directionata catre esenta pura a existentei. Lumea fenomenelor este a iluziilor si opiniile formate despre ea nu pot fi decat improbabile.
Parmenide ia in considerare, gratie acestui principiu, consecintele afirmatiei ca "orice exista". In primul rand, "orice" nu poate fi transformat in "existenta". Daca ar fi asa, ar fi trebuit sa ia nastere fie din nimic, fie din ceva. Aici nu este nimic altceva decat ceea ce este. Nimic altceva in afara de sine nu poate deveni existenta in locul lui. Pentru ca nu poate exista spatiu vid in care sa se petreaca acest lucru. Deci daca exista, atunci exista acum, totul deodata. In acest fel Parmenide refuza ideile despre originile lumii.
Nota referatului: 5.00