Clasificarea serviciilor de transport aerian, civil, pasageri, marfa, intern, extern
Download referat
Total vizualizari: 3356
Numar de cuvinte: 1195
Clasificarea serviciilor de transport aerian
În conformitate cu nomenclatorului activităţilor propuse de UE, “sectorul transporturilor aeriene”, cuprinde companiile care activează exclusiv sau în principal în transportul de persoane şi de mărfuri, pe calea aerului, în cursele de linie sau charter, precum şi activitatea prestată cu elicoptere, avioane taxi sau avioane private.
“Traficul aerian civil” este grupat în două mari subsectoare:
Aviaţia comercială;
Aviaţia generală.
A “Aviaţia comercială” se poate clasifica astfel:
1. După obiectul transportului:
transportul de pasageri (cu curse de linie sau charter);
transportul de marfă (cu avioane cargo, avioane de transport combinat pasageri/marfă sau de pasageri, cu marfă transportată în cala avionului);
transportul de mesagerie şi de poştă.
2. După destinaţia transportului:
transporturi interne, se organizează şi se derulează în conformitate cu legislaţia internă naţională;
transporturi internaţionale, se organizează şi se derulează în baza unor convenţii guvernamentale internaţionale sub egida Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) ca organism specializat al ONU.
3. După principiul de organizare şi cadrul de reglementare:
transporturi aeriene pe curse regulate;
transporturi aeriene pe curse charter.
Aviaţia civilă îşi organizează activitatea în următoarele forme:
Curse regulate, curse charter, activităţi utilitare. Cursele regulate se
desfăşoară pe anumite itinerarii (linii) după un program prestabilit, pe o perioadă de timp delimitată. Călătoria se efectuează pe bază de bilet, al cărui tarif este stabilit în funcţie de distanţă, perioadă, categorie de călători.
Asociaţia de Transport Aerian Internaţional a fixat două perioade de timp pentru stabilirea orariilor;
perioada de iarnă: 1 noiembrie - 31 martie;
perioada de vară: 1 aprilie - 31 octombrie.
După felul încărcăturii cursele regulate sunt: de pasageri, de mărfuri şi
mixte (pentru transportul pasagerilor şi pentru transportul de marfă şi poştă).
Pentru zilele sau perioadele de timp în care cererile de transport depăşesc capacitatea nominală a avionului se recurge fie la înlocuirea acestuia cu altul de capacitate mai mare, fie se organizează una sau mai multe curse adiţionale, care au acelaşi ritm cu cele existente.
Prelungirea unei linii existente sau deschiderea unei linii noi presupune desfăşurarea următoarelor activităţi:
studiul pieţei prin care sunt prospectate posibilităţile de trafic pentru noua linie sau escală. Cu această ocazie sunt cercetate: traficul potenţial, componenţa traficului (călători, mărfuri, poştă), interesele pentru care călătoresc pasagerii (turistice, de afaceri), perioade sau ziua din săptămâna când cerinţele de trafic sunt maxime. Pe baza acestui studiu se apreciază programul curselor (numărul de curse săptamânal), tipul avionului;
încheierea acordului aerian semnat de guvernele statelor interesate, prin care se reglementeaza transportul aerian regulat. Provizoriu, se acordă o autorizaţie de operare, până la incheierea acordului aerian;
încheierea contractului de reprezentantă generală şi vânzări prin care se asigură reprezentarea companiei, precum şi vânzarea serviciilor oferite de companie. Dacă contractul este încheiat cu o agenţie de voiaj, concomitent trebuie încheiat şi un contract “interline” cu compania naţională pentru a se asigura recunoaşterea documentelor de transport în mod reciproc.
încheierea contractului de handling prin care se asigură efectuarea servirii avionului, pasagerilor, transportul bagajelor, mărfurilor şi poştei, precum şi modul de decontare a serviciilor;
încheierea contractului de alimentare se referă la alimentarea avioanelor companiei cu combustibili. În acest sens, este necesar să se încheie un contract cu o companie petrolieră specializată;
precizarea programului curselor care se face concomitent cu comunicarea acestuia în publicaţiile de specialitate internaţionale, cu reclamă către publicul călător;
primirea autorizaţiei de survol de la autorităţile aeriene ale statelor survolate şi a celei de survol şi aterizare, pentru statul cu escală finală.
După parcurgerea acestor etape, se poate inaugura o nouă cursă a
companiei. Pentru noua companie se întocmeşte orarul şi se stabilesc numărul curselor săptămânale. La întocmirea orarului se iau în considerare următoarele elemente: disponibilităţile tehnice (ca număr, tip de avion şi ora de zbor) ; disponibilitatea de echipaje (ce timp şi tipuri de avioane) ; evoluţia traficului (pe anumite perioade ale anilor precedenţi) ; fişele de survol; restricţii de zgomot, de servire tehnică, de servire comercială a cursei (timpul între două curse, pentru îmbarcare-debarcare a pasagerilor), de trafic (condiţionată de capacitatea de servire a aeroporturilor).
B.“Aviaţia generală”
Sectorul de aviaţie generală al transporturilor aeriene conţine zboruri
de tipul celor neconvenţionale (adică nu urmează neapărat un plan de zbor prestabilit) în acest tip de zbor intră zborurile şi activităţile militare, de afaceri, comerciale, instructive sau şcoală, recreaţionale.
Aeronavele utilizate pentru agrement, afaceri, în agricultură sau alte
servicii speciale sau pentru instruirea în zbor pot fi denumite aeronave utilitare sau de aviaţie generală. Cea mai răspândită utilizare a aeronavelor pentru servicii speciale este în agricultură. Aplicaţiile agricole includ împaştierea de prafuri insecticide şi ierbicide, îngrăşăminte şi seminţe. Inspecţia aeriană a conductelor şi liniile de tensiune este de asemenea o importantă aplicaţie. Alte utilizări ale aeronavelor pentru servicii speciale include: cartografierea, patrularea deasupra pădurilor, fotografierea aeriană precum şi controlul rezervaţiilor de vânat şi al animalelor prădătoare. Aeronavele erau în trecut utilizate pentru operaţiuni poliţiste şi de salvare, dar elicopterele s-au dovedit mult mai potrivite pentru acest tip de muncă.
Un sector al aviaţiei generale, cel pentru industria transportului aerian, cuprinde activităţi nonmilitare şi care nu aparţin companiilor aeriene de transport de linie: zbor în interes de afaceri, zboruri comerciale, zboruri şcoală şi zboruri de agrement.
Zborurile pentru oamenii de afaceri includ avioane particulare precum şi avioane mai mari ale unor corporaţii.
Activităţile comerciale se referă la zboruri charter şi la zboruri transport de marfă precum şi la zboruri utilitare (tratarea recoltelor, cartografiere şi reclame). Activităţile de afaceri şi comerciale reprezintă aproximativ jumătate din totalul orelor de zbor, iar zborul în interes de afaceri cam o treime din total. Cam o treime din numărul de pasageri transportaţi cu avionul pe distanţe între oraşe în SUA sunt transportaţi cu avioane aparţinând flotei de aviaţie generală.
Incă de la începutul anilor 1920, aviaţia generală a devenit o parte integrantă din sistemul de transport aerian în majoritatea ţărilor. Echipamentul aviaţiei generale cuprinde: elicoptere, avioane cu un motor, cu două motoare şi cu reacţie; vitezele lor se eşalonează de la 240km\h (cam 150 mile\h) pentru monomotor până la 800km\h (cam 500 mile\h) pentru avioanele cu reacţie.
O mare dezvoltare a zborurilor de afaceri şi comerciale în SUA a avut loc după cel de-al doilea război mondial, când, descentralizarea industriei americane a creat necesitatea unei deplasări rapide în interes de afaceri, în special în micile zone urbane unde nu existau curse aeriene regulate. Multe din avioanele mono-motor şi bimotoarele mai mici sunt produse cu motoare turbopropulsoare. Avioanele bimotoare şi cele cu reacţie cu cabină de pasageri mai mare, introduse prin anii ’60, au fost presurizate, permitând operaţiuni economice şi eficiente la altitudini mari. Pilotate de piloţi angajaţi cu program întreg (full-time), aceste avioane găzduiesc până la 15 pasageri şi sunt echipate cu: măsuţe pliante, compartimente cu gustări, băuturi şi cu toalete.
Chiar avioanele mici pot avea radar meteorologic iar game complete de aparate de bord de pe avioanele mai mari pot rivaliza cu echipamentul sofisticat de pe avioanele de linie.
Aeronavele pentru afaceri au o flexibilitate remercabilă în urgentarea programelor de lucru ale persoanelor cu putere executivă, permitând vizite pe teritoriu care ar dura mai mult cu maşina sau care ar deveni neconvenabile din cauza orarului fix al companiilor aeriene de stat. Multe corporaţii mari au avioane proprii, cu servicii gen navetă între marile uzine şi pieţele urbane pentru agenţii lor de vânzări, ingineri şi clienţi potenţiali. Folosind avioane de aviaţie generală, unii operatori comerciali încheie contracte să transporte corespondenţa din oraşele foarte mici către oraşele foarte mari, pentru redistribuire. Alţi operatori comerciali transportă cecuri pentru bănci şi instituţiile Sistemului Federal de rezerve.
Nota referatului: 4.51