Bios
Download referat
Total vizualizari: 1515
Numar de cuvinte: 1241
Mulţi investesc destul de mult în calculatoarele personale încercând să obţină cât mai multă performanţă, înlocuiesc plăci de bază, procesoare, memorii, plăci grafice şi multe altele, dar marea majoritate a persoanelor din această categorie de entuziaşti nu reuşesc să stoarcă şi ultima picatură de performanţă din sistem. Acest lucru poate fi posibil printr-un complex de proceduri care nu pot începe decât de la optimizarea BIOS-ului plăcii de bază. Astfel toate componentele au posibilitatea să ofere un pic mai mult din punct de vedere al performanţei, decât prin setarea „Optimal defaults” sau „Fail/safe default”, stări obişnuite la majoritatea utilizatorilor.
Secvenţa de BOOT
Pentru a exemplifica cât mai uşor modificările ce trebuie făcute am ales o placă de bază produsă de Asus, modelul A7N8X-E Deluxe, cu BIOS Phoenix-Award.
Pentru micşorarea timpului în care computerul porneşte şi începe iniţializarea sistemului de operare trebuie făcute câteva ajustări la setările secvenţei de boot. Astfel cele mai importante modificări care se pot face se află de obicei în prima categorie de setări, numită „Advanced BIOS features”. Opţiunea „Quick power on self-test” trebuie activată. Acest lucru duce la micşorarea semnificativă a timpului de iniţializare a sistemului. „Quick power on self test” este de fapt o metodă rapidă de testare a componentelor aflate pe placa de bază, în metoda clasică memoria necesită un timp îndelungat de testare care este direct proporţional cu cantitatea totală, şi invers proporţional cu viteza acesteia. O setare care trebuie dezactivată este „Full screen logo show”. Aceasta încarcă în memoria primară de 640 kB o imagine care ocupă o proporţie semnificativă din aceasta şi care este prezentată imediat după pornirea sistemului. Activată, această opţiune măreşte cu 2-3 secunde timpul necesar iniţializării sistemului de operare. Unii probabil se vor întreba ce este „Gate A20 Option”, trebuie să menţionez deci, că această setare are legătură doar cu controlerul de tastatură, putând comuta între două moduri distincte în care poate fi folosit de către sistemul de operare şi nu are nici un fel de impact asupra performanţelor sistemului.
Controlul chipset-ului
Al doilea capitol al BIOS-ului, poate avea un impact deosebit asupra performanţelor acestuia în timpul funcţionării. Acesta este „ Advanced chipset features”.
Aici se regăsesc cele mai importante setări ce controlează funcţionarea chipset-ului şi componentelor cu care acesta are o relaţie directă, şi anume memoria RAM şi placa grafică. „Memory timings” este secţiunea în care se pot face modificările cele mai importante ale timpilor şi caracteristicilor de funcţionare ale memoriei. Aceste modificări trebuie făcute în directă concordanţă cu specificaţiile memoriilor. Un caz util în care se pot aduce asemenea modificări este, de exemplu, în cazul în care un utilizator decide să-şi seteze memoriile în mod sincron cu FSB-ul procesorului şi trebuie să scadă frecvenţa memoriilor pentru aceasta. În acest caz o memorie care specifică latenţele 2,5-3-3-7 la 400 MHz funcţionează perfect la 333 MHz în latenţe 2-3-3-6. Acest lucru nu este overclocking, la fiecare frecvenţă o memorie poate suporta alte latenţe.
În majoritatea cazurilor sunt disponibile patru tipuri de caracteristici ce pot fi modificate: „DRAM active precharge delay”, „DRAM RAS to CAS delay”, „DRAM RAS precharge delay” şi „DRAM CAS latency”. „DRAM active delay”. Pentru a înţelege funcţionarea acestor timpi trebuie mai întâi să cunoaştem câte ceva despre funcţionarea memoriei RAM. Aceasta poate fi concepută ca o matrice, cu rânduri şi coloane. Citirea sau scrierea în memoria RAM se face activând coloanele în care se află datele necesare, şi apoi citirea lor în rafală. Toate operaţiunile au un număr de bătăi de ceas alocate. O memorie DDR PC3200 este condusă de o frecvenţă de 200 MHz, adică este coordonată de 200 milioane de bătăi de ceas într-o secundă. „DRAM active precharge delay” determină timpul, în număr de tacturi, în care rândurile vor fi active pentru citire. O dimensiune prea mare a acestei caracteristici întârzie activarea altor rânduri şi duce la o performanţă mai mică a memoriei. O valoare prea mică poate genera erori la citire. Dimensiunea ideală a acestei caracteristici se determină după o formulă relativ simplă şi anume: „CAS Latency” + „RAS to CAS delay” + 2T = „DRAM active precharge delay”. De exemplu, dacă avem o memorie cu un CAS Latency=2 şi setăm o valoare RAS to CAS delay=3, vom avea o valoare a DRAM active precharge delay=7. Dar există şi cazuri în care setarea acestei valori la dimensiuni mai mici sau mai mari generează o performanţă pe memorie mai mare.
„DRAM RAS to CAS delay” este timpul măsurat în cicluri sau bătăi de ceas între semnalele RAS şi CAS, şi are loc de fiecare dată când un rând este reîmprospătat sau activat. Reducerea acestui timp duce la o performanţă mai mare. Valorile comune sunt 3 sau 4, dar există memorii ce suportă şi valoarea 2. „DRAM RAS precharge delay” determină numărul de cicluri necesar până la o nouă operaţiune RAS, deci până la activarea unui nou rând. Valorile cele mai comune sunt 3 sau 4, dar la memoriile care suportă o valoare de 2, aceasta duce la o mărire a performanţei. Forţarea memoriei pentru o valoare pe care nu o suportă, duce la coruperea datelor în rândul din care se citeşte, pentru că acesta devine inactiv înainte să se termine rescrierea lui.
„DRAM CAS latency” este cel mai important parametru al unei memorii, şi modificarea acestuia are cel mai mare impact asupra performanţei sistemului. Această setare modifică latenţa în număr de cicluri de când este aplicat semnalul CAS şi până când datele din sectorul de memorie vizat devin disponibile. De asemenea, această valoare determină şi timpul maxim, în număr de cicluri, în care se poate face un transfer în rafală din respectivul sector de memorie.
În „Advanced chipset features” mai regăsim şi o setare ce priveşte subsistemul grafic, care este numită „AGP aperture size”. Aceasta controlează doi parametri: mărimea aperturii AGP şi dimensiunea GART (Graphics Adress Relocation Table). Apertura AGP este o porţiune din memoria sistemului ce face parte din raza de acţiune a memoriei ce poate fi adresată direct de către controlerul PCI. Memoria folosită de apertură este de obicei fragmentată, deoarece RAM-ul este folosit şi de sistem şi atunci GART-ul face translaţia între adresele fizice ale memoriei RAM şi adresele virtuale folosite de subsistemul grafic. De obicei, spaţiul necesar aperturii AGP se micşorează odată cu cantitatea de memorie prezentă pe placa grafică, dar este bine să fie păstrată o valoare de 64 sau 128 MB pentru fluidizarea transferului pe AGP şi păstrarea la o dimensiune rezonabilă a adreselor GART. „AGP fast write” este o altă opţiune ce are ca obiect subsistemul grafic, activarea acesteia ducând la optimizarea transferurilor dinspre chipset către acceleratorul grafic, deoarece acesta se comportă ca un dispozitiv PCI. Este recomandată activarea acestei opţiuni deoarece se observă un spor de performanţă la citirea datelor. În cazul în care există un dispozitiv PCI care începe să nu se mai comporte normal, aceasta trebuie dezactivată.
„AGP spread spectrum” este o opţiune care nu are legatură directă cu performanţa sistemului. Această opţiune realizează modularea frecvenţelor folosite de AGP, pentru a nu emite radiaţii electromagnetice ce pot afecta alte componente. Mulţi dintre utilizatorii ce nu folosesc această opţiune, aud un bâzâit generat de placa de sunet on-board, care, de obicei, nu are filtrare EMI suficientă.
Acestea sunt câteva din cele mai importante setări din BIOS, care pot să aducă câteva secunde în minus la iniţializarea sistemului sau reuşesc să smulgă câteva puncte în plus în programele de test, dar toate acestea trebuie folosite cu responsabilitate şi prin încercări repetate pentru a nu afecta stabilitatea sistemului sau integritatea fizică a componentelor.
Nota referatului: 4.17