Importanta istorica a conceptiei lui Socrate
Download referat
Total vizualizari: 1655
Numar de cuvinte: 1237
Invatatura si activitatea sa non-comformista a trebuit sa o plateasca cu viata Socrate ; dupa ce a fost acuzat de impietate si de coruperea tineretului prin invatatura sa a fost condamnat la moarte si silit sa se sinucida.
Conceptia filosofica a lui Socrate
Socrate n-a scris nimic, tot ce stim despre invatatura lui o stim din relatarile - adesea divergente - ale lui Platon si Xenofon; incat cu greu poate fi disociata conceptia sa de cea a lui Platon. Nu facea parte din randurile sofistilor, dar avea multe puncte comune cu acestia si era prieten cu cei mai renumiti dintre ei. Asemenea sofistilor, Socrate si el prefera ca in locul unor probleme de stiinta sa dezbata probleme de ordin practic privind viata politica a statului si problemele morale ale omului, supunand examenului ratiunii obiceiurile si institutiile.
Asemenea sofistilor, sustinea ca virtutea este stiinta, deci poate fi invatata de oameni; in schimb, era de parere ca stiintele pozitive nu pot garanta armonia si ordinea sociala. Pe de alta parte, Socrate practica si el metoda dialectica, dar nu exercitiile de virtuozitate verbala pura, prin care sofistii ajungeau la concluziile unui individualism egoist sau ale mihilismului etic. Dimpotriva, pentru Socrate exista valori umane certe - dar carora el nu le gasea un fundament rational, sustinand ca o voce interioara il impiedica de la actiuni rele. De aici deriva scepticismul sau in ceea ce priveste actul cunoasterii; caci, in opozitie cu pretentiile enciclopediste ale sofistilor, Socrate afirma ca singurul lucru pe care il stie cu certitudine este ca nu stie nimic. Cultura enciclopedica a sofistilor o considera inconsistenta.
Deci atitudinea lui Socrate fata de aceasta problema are o insemna¬tate epocala in istoria gindirii antice grecesti, caci tocmai in aceasta Socrate apare ca revalorizator al tuturor valorilor traditionale : fru¬musetea, bogatia, puterea si gloria, forta fizica si placerile senzoriale - lucruri ce erau cele mai de rivnit pentru grecul antic - nu mai au nici o valoare fata de valoarea sufletului omenesc. Socrate a recunoscut cel dintii valoarea de neegalat a sufletului fata de bunurile acestei lumi.
De aceea grija pentru salvarea sufletului omului este problema centrala a eticii socratice. Acesta este si motivul pentru care Socrate acorda o importanta capitala educatiei, fiindca educatia nu este altceva decit un "tratament constient" in vederea unui scop al sufletului. Pentru Socrate intreaga viata a omului devine o tema mare morala, omul trebuind sa-si daltuiasca sufletul in fiecare clipa, pentru a putea ca sa realizeze numai binele. Bunuri reale si rauri reale sint numai cele sufletesti; moartea, exilul, boala si altele nu sint un rau real, fiindca ele nu pot atinge sufletul; o mare paguba este numai pierderea sau lipsa stiintei, din pricina ca numai aceasta este temeiul virtutii.
Socrate s-a nascut īn anul 470 a. Chr. Atena.Tatăl său era sculptor, mama sa era moaşă. La īnceput el s-a dedicat sculpturii, dar n-a rămas totuşi credincios pīnă la sfīrşitul vieţii acestei arte, ci s-a īndreptat spre filosofie, unde a jucat un rol considerabil. Urīt la īnfăţişare chiar admiratorii săi apărīndu-le ca un silen, dar bine zidit fiziceşte, robust şi foarte sănătos, el a luat parte la luptele din Potideea, Delion şi Amphipolis, purtīndu-se īn adevăr ca un brav.
Nu dădea mare atenţie īnfăţişării lui exterioare şi nu se interesa de bunurile pămīnteşti. Era loial, sincer şi amabil, stăpīnit de puternice sentimente morale şi religioase, plin de spirit şi umor, totdeauna cu răspunsul gata atunci cīnd era nevoie.(K.Vorlander), plin de curaj civic şi gata să īnfrunte pentru dreptate furia poporulu. Totuşi acest om cu caracter atīt de nobil, īnsufleţit pururea de luminarea tineretului şi de binele poporului, a fost acuzat de trei inşi Metelos din partea poeţilor, Anytos din partea meseriaşilor şi a oamenilor politici, Lycon din partea oratorilor- că săvīrşeşte nedreptăţi , că strică pe tineri, că nesocoteşte pe zeii īn care crede statul şi că se īnchină la alte zeităţi noi, şi condamnat să bea otravă.Socrate moare īn anul 399 a. Chr.
Ideile lui filosofice pot fi reconstituite din scrierile lui Xenofan, ale geniului său elev Platon şi ale lui Aristotel. Care sumt aceste idei şi ce aduc ele nou ? Īnmpotriva filosofilor de pīnă la el, se ocupau cu lumea , cu lumea fizică şi vroiau să ştie din ce elemente este constituită, Socrate mută centrul de gravitate al cercetărilor filosofice cu lumea externă īn cea internă, de la cosmos la om. Căci mai de preţ decīt natura era pentru el omul. Cunoaşte-te pe tine īnsuţi, celebra maximă de pe frontispiciul de la Delphi, devenise şi maxima lui Socrate, este o chemare adresata celor care se complac in cultul valorii externe. Externul inseamna si superficial.Cum socratica este o cunostinta etica, inseparabila de planul actiunii, este o cunostinta in care vorba si fapta formeaza o unitate. Forma de legatura intre oameni este dialogul. El este o forma de comunicare, dar nu pentru a transmite o suma de cunostinte deja existente ci pentru a indemna pe cel cu care dialogul supune adevarul.
Īntorcīndu-şi privirile asupra lui īnsuşi, cercetīndu-se pe sine, va afla ce ştie şi ce nu ştie, ce poate şi ce nu poate, precum şi ce trebuie să facă. Īmpotriva sofiştilor, care arătau că aceeaşi idee poate fi susţinută şi combătută cu aceeaşi sorţi de izbīndă, că nu există un adevăr absolut, ci toate cunoştinţele sunt relative, că ceea ce este adevărat pentru mine nu este şi pentru altul, că ceea ce pentru mine este adevăr astăzi poate fi eroare mīine, Socrate se ridică cu toată energia şi apără valoarea absolută a adevărului. Cunoştinţa adevărata, care sesizează esenţa īnsăşi a lucrurilor, este duppă el bunul cel mai de preţ. Cum ajungem noi īnsă la cunoaşterea acestei esenţe a lucrurilor? Determinīnd noţiune lor. Dcaă reuşim să stabilim care este noţiune unui lucru, cu aceasta am descoperit esenţa īnsăşi a acestui lucru. Socrate pleca de la ceea ce este familiar şi īn afară de orice īndoială, de la ceea ce este elementar şi oricui cunoscut, pentru a ajunge la adevărul universal, la definiţia acelui lucru. Cu alte cuvinte, el se folosea īn cunoaşterea lucrurilor de procedeul inductiv. La Socrate, după cum spunea şi Aristotel,metoda inductivă şi stabilirea de noţiuni generale mergeau mīnă īn mīnă.
Ce inteles are adevarul atunci cand la proces individul trebuie sa jure ca spune adevarul si numai adevarul? Ce inteles are termenul adevar atunci cand se foloseste sintagma adevar stiintific, adevar filosofic, adevar religios, adevar istoric, adevar politic, adevar economic? Ce trebuie sa intelegem prin adevar cand de fapt noi avem adevaruri? Problema a preocupat filosofia din cele mai vechi timpuri. Ea a fost pusa cu claritate in discutie de catre Socrate si a fost dezvoltata de Platon si Aristotel.
Pentru Socrate adevarul este in noi, in sufletul nostru. El nu trebuie cautat in afara noastra. Pentru a ajunge la adevar este necesar sa ne cunoastem pe noi insine, sa cercetam cu meticulozitate facultatile noastre de cunoastere, sa stim ceea ce putem sa cunoastem si ceea ce nu putem sa cunoastem si sa mai stim ce trebuie sa facem si ce nu trebuie sa facem. Socrate aduce in discutie o problema importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spun pentru prima data raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin urmare sa ne intindem cu cunoasterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaste. Ex: nu putem sa cunoastem secretele dupa care zeul a construit lumea, nu putem sa cunoastem planurile tainice dupa care zeul a zamislit universul.
Nota referatului: 5.00