Bioestetica
Download referat
Total vizualizari: 1183
Numar de cuvinte: 872
Bioestetica (sau fiziognomia) este o teorie neştiinţifică ce presupune existenţa unei legături īntre trăsăturile morale ale unei fiinţe şi estetica din īnfăţişarea ei exterioară.
Sīnt lucruri care, din cauză că le avem mereu īn faţa ochilor şi ne-am obişnuit cu ele, ni se par fireşti şi nu le mai acordăm nici o atenţie, deşi dacă am privi cu mai mult discernămīnt, ne-am da seama că ele ne ajută să īnţelegem mai bine creaţia lui Dumnezeu şi sensul vieţii, pe care filozofii şi filfizonii l-au căutat atīta vreme. Īn cursul evoluţiei vieţii au apărut patru fiziognomii, patru legături īntre caracteristicile psihologice ale unui animal şi estetica din īnfăţişarea lui exterioară.
...
Aristotel observa că la oameni corpul urmează evoluţia sufletului, iar Ecleziastul spunea că īnţelepciunea omului īi luminează faţa şi asprimea feţei i se schimbă.
Īntr-adevăr, īn funcţie de factorii sociali, de experienţele prin care trecem, de anturaj, de oamenii cu care intrăm īn contact şi pe care (fie conştient, fie fără să ne dăm seama) īi alegem drept model, inteligenţa se schimbă de-a lungul vieţii ; o deprindem, īn mod inconştient, de la oamenii pe care-i cunoaştem, şi mai ales de la aceia, alături de care ne petrecem cea mai mare parte a timpului ; dar ceea ce este cu adevărat extraordinar este modul cum aceste schimbări se răsfrīng asupra fizionomiei īn ansamblu a persoanei, asupra trăsăturilor generale ale corpului, şi mai ales a feţei, şi cum nişte influenţe exterioare modelează armonia īn proporţii a corpului.
De altfel, e ceva ce am observat cu toţii, dar din diverse motive ne ferim să vorbim despre asta (poate fiindcă la prima vedere sună absurd, sau poate că lipsa frumuseţii este cea care cauzează oamenilor o atīt de profundă frustrare). Dacă, īn principiu, frumuseţea este accesibilă oricui, īnseamnă că cei care nu au dobīndit-o ar fi cazul să deschidă mai larg ochii şi să aleagă cu mai mare grijă ce lucruri consideră ei drept valori şi ce fel de oameni īşi aleg drept model de urmat (cu alte cuvinte, ar fi cazul să evite măscăricii şi poznăceii şi să privească spre oamenii cu adevărat mari, din al căror exemplu avem cu toţii de īnvăţat.)
Ne-am obişnuit īn mijlocul unei lumi neevoluate să vedem fizionomii grosolane şi primitive, aşa-zisele mutre de ţărănoi, care nu prea ne plac ; dar pe măsură ce ne īndreptăm spre cercuri mai aristocratice şi de elită − unde şi educaţia este mai aleasă − se observă şi o misterioasă īmbunătăţire a formelor, care devin mai rafinate, mai frumoase, uneori nobile.
Variaţia intelectului şi a fizionomiei merg mīnă īn mīnă şi orice evoluţie īn bine a primului īnseamnă un progres īn aceeaşi măsură a celeilalte, la fel cum o scădere a inteligenţei duce la pierderea frumuseţii şi accentuarea deformărilor fizice. Ajunge dacă fiecare din noi aruncă o privire īnapoi spre propriul trecut şi spre prietenii din copilărie, pentru a-şi aminti de cei care au apucat-o spre medii mai puţin academice, cum mediul prost i-a schimbat, nu doar la fire, ci pocindu-le şi īnfăţişarea (de obicei, de aceştia ne aducem cu greu aminte fiindcă nu i-am băgat niciodată īn seamă, nu le-am acordat nici o atenţie). (Plasarea unor gemeni identici īn medii diferite ar oferi dovezi şi ar confirma această teorie.)
Cel mai uşor se observă fiziognomia umană la oligofreni şi retardaţi. Afecţiuni genetice grave care ating intelectul (sindromul Down, sindromul Williams, sindromul DeLange şi altele) au drept consecinţă un deformism fizic atīt de evident īncīt nu poate fi contestat de nimeni ; īnfăţişarea, īn acest caz, este diagnostic cert al bolii intelectului.
Tocmai la aceşti bolnavi raportul invers dintre inteligenţă şi deformism poate fi pus īn lumină cel mai uşor ; există, īn mod clar, o gradaţie a inesteticului perfect corespunzătoare cu gradaţia la nivel intelectual : aceia la care debilitatea nu este severă (de exemplu, sīnt capabili să memoreze poezii, fac adunări, scăderi etc.) se prezintă şi cu o fizionomie mai puţin supărătoare ochiului, pe cīnd cei cu debilitate gravă (de exemplu, ştiu citi literă cu literă, dar nu ştiu alcătui cuvīntul) suferă şi de un deformism fizic mult mai grav. Aproape sigur, dacă intelectul bolnavului ar putea fi vindecat, īn scurtă vreme şi deformismul fizic ar tinde să se corecteze (proporţional cu cīt de eficient a fost tratamentul minţii) şi invers, dacă unui om sănătos i-ar fi indusă medicamentos boala, s-ar observa cum, īn funcţie de mărimea dozelor şi durata tratamentului, i s-ar deteriora īntr-o măsură mai mare sau mai mică şi fizionomia.
Dar acest deformism fizic există nu doar la oligofreni şi la cretini, ci, īntr-o măsură mai mare sau mai mică, la toţi oamenii ne dăm seama mai greu de asta, din cauză că sīntem prea obişnuiţi să-l vedem mereu. (La urma urmelor, cine ar tăgădui toate astea, avīnd o părere atīt de bună despre el īnsuşi, īncīt să se considere desăvīrşit şi fără nici un defect?) Practic, īn fizionomia oricui pot fi identificate defecte de estetică mai mici sau mai mari gravitatea lor este īn raport invers cu nivelul de inteligenţă şi īn raport direct cu imbecilitatea fiecăruia. Sīntem imperfecţi, iar tocmai acest deformism fizic al omului īl valorifică arta caricaturii : caricatura nu face decīt să exagereze, să batjocorească defectele din īnfăţişarea noastră ; perfecţiunea ireproşabilă, lipsa oricărui defect nu ar putea fi caricaturizată.
Nota referatului: 5.00