Bioestetica - legatura intelect-infatisare
Download referat
Total vizualizari: 1050
Numar de cuvinte: 1423
Bioestetica (sau fiziognomia) este o teorie neştiinţifică ce presupune existenţa unei legături īntre trăsăturile morale ale unei fiinţe şi estetica din īnfăţişarea ei exterioară.
Sīnt lucruri care, din cauză că le avem mereu īn faţa ochilor şi ne-am obişnuit cu ele, ni se par fireşti şi nu le mai acordăm nici o atenţie, deşi dacă am privi cu mai mult discernămīnt, ne-am da seama că ele ne ajută să īnţelegem mai bine creaţia lui Dumnezeu şi sensul vieţii, pe care filozofii şi filfizonii l-au căutat atīta vreme. Īn cursul evoluţiei vieţii au apărut patru fiziognomii, patru legături īntre caracteristicile psihologice ale unui animal şi estetica din īnfăţişarea lui exterioară.
................................................
1o Cea mai veche, cea mai primitivă şi cel mai uşor de observat este bioestetica sexelor. Pe līngă că cele două sexe ale unei specii − masculul şi femela − au instincte fundamental diferite, ele se prezintă diferit şi ca īnfăţişare. De obicei, seamănă īntre ele suficient de mult pentru a fi identificate ca specie, grupă sau rasă, dar există şi cazuri (rare) īn care această bioestetică e dusă la extrem şi de-a dreptul scandaloasă : la unele animale primitive masculul şi femela arată atīt de diferit unul de celălalt, īncīt cu greu am bănui că fac parte din aceeaşi specie (femela nu numai că are altă formă şi culoare, dar este şi de zece ori mai mare ca masculul).
De asemenea, există excepţii şi de la regula că un animal păstrează acelaşi sex de-a lungul vieţii : īn mod uimitor, unele specii de peşti sau batracieni sīnt capabile ca, īn decurs de cīteva săptămīni, să-şi schimbe īntreaga fiziologie a corpului pentru a deveni din femelă mascul sau invers.
2o O altă fiziognomie, mai evoluată, este fiziognomia inocenţei. Dacă la organismele primitive puii nu sīnt decīt nişte adulţi īn miniatură, capabili să ucidă īncă din momentul cīnd ies din ou, īn schimb, la organismele evoluate (īn principal la păsări şi mamifere) puii au o fire blajină şi paşnică. Prietenoşi şi inofensivi, depind īntru totul de părinţi să le procure hrana şi să-i ferească de pericole. Această vīrstă a inocenţei este īnsoţită şi de un aspect fizic drăgălaş, o conformaţie a corpului īn care, la unele specii capul, la altele membrele, sīnt disproporţionat de mari īn raport cu corpul, şi o geometrie a capului īn care cutia craniană, globii oculari şi urechile sīnt mari, pe cīnd nasul, pomeţii, maxilarul şi mandibula caraghios de mici.
Pe măsură ce animalul se maturizează şi abandonează firea inocentă şi naivă, aspectul drăgălaş şi neajutorat dispare şi el (cu excepţia peştişorului guppy, a ursului panda, a papagalului ara şi a altor cīţiva, care nu ştim de ce păstrează īnfăţişarea simpatică şi inofensivă şi la maturitate).
Ceea ce este esenţial īn această bioestetică este că un volum mare aduce implicit o masă mare, deci o povară, īncīt bietul animal se chinuie să susţină un cap enorm şi greu pe un gīt subţire şi firav sau să ridice nişte picioare masive şi grele cu o musculatură slabă şi nedezvoltată. Acesta şi este motivul pentru care mişcările lor sīnt stīngace şi neīndemīnatice, iar īnfăţişarea lor ne inspiră sentimente de milă şi duioşie.
De altfel, dacă aplicăm acelaşi procedeu unui om obişnuit şi īl īncălţăm cu pantofi mari şi grei, efectul va fi acelaşi : datorită lor, va părea mai simpatic.
3o O altă fiziognomie, şi mai evoluată, este cea a personalităţii animale. O privire mai atentă spre regnul animal mai precis, spre partea lui superioară (peşti, reptile, păsări, mamifere) scoate īn evidenţă o ciudată concordanţă : īn cadrul fiecărei grupe de animale, personalitatea puternică, instinctele de curaj şi mīndrie, par să favorizeze o īnfăţişare nobilă din punct de vedere estetic, o ţinută falnică şi impunătoare ; temperamentul fricos sau meschin, dimpotrivă, un aspect fizic mai puţin impresionant sau chiar respingător. Despre marea majoritate a animalelor (la fel ca despre marea majoritate a oamenilor) cu greu s-ar putea face afirmaţii categorice īn acest sens : nu s-ar putea spune nici că arată impresionant, nici că ar fi respingătoare sau urīte, dar īn general, sīnt considerate a arăta bine : felinele, falconiformele, teropodele şi rechinii, şi sīnt considerate a arăta prost o serie de alte animale (pe care toţi le evită).
Neexistīnd indicii depre comportamentul teropodelor, s-ar putea la fel de bine ca vestitul tiranosaur să fi fost īn realitate departe de imaginea de războinic cu care īl zugrăvim noi astăzi : un molīu leneş şi urīt mirositor, care se hrănea cu cadavre sau cu resturi rămase de la alţii dacă īnsă vom īnclina să ni-i imaginăm ca prădători feroce sau vīnători de temut o facem doar bazīndu-ne pe felul cum arată : arată bine.
Această bioestetică este cel mai adesea folosită ca simbolistică īn operele noastre literare şi filozofice : diferenţa dintre leu şi porc, dintre vultur şi răţoi, dintre cīinele de rasă şi jigodie etc. Leul, vulturul, raptorul sau rechinul reprezintă pentru noi īntruchipări ale perfecţiunii şi au cea mai mare căutare ca blazon, stemă sau emblemă.
4o Dacă fiziognomia sexelor şi cea a inocenţei s-au păstrat şi la om, īn schimb, fiziognomia personalităţii a fost īnlocuită cu una mult mai evoluată, mult mai subtilă şi mult mai fină, iar la oameni nobleţea īn īnfăţişare este īn raport direct cu inteligenţa minţii (fiziognomia umană). Este, poate, aspectul cel mai curios şi bizar al vieţii noastre şi numai pentru că nu īnţelegem cum funcţionează acest mecanism, nu īnseamnă că trebuie să-i negăm existenţa. Ar fi cu atīt mai greu să-l īnţelegem, cu cīt formulări ca armonie frumuseţe nobleţe perfecţiune etc. le definim echivoc şi vag, una prin cealaltă, fără a avea o noţiune precisă despre ce desemnează aceste cuvinte sau criterii obiective, standarde la care să ne raportăm.
Īn principiu, noţiunea de armonie se referă la proporţia care există īntre volumele ce alcătuiesc un tot : un animal arată bine atunci cīnd elementele ce īl compun − capul, trunchiul şi membrele − respectă o anumită proporţie volumetrică unul faţă de celălalt, iar la rīndul lor, subdiviziunile ce alcătuiesc aceste elemente respectă şi ele aceleaşi proporţii (diferitele volume care alcătuiesc geometria capului, diferitele segmente care alcătuiesc membrele sau coada etc.)
Aristotel observa că la oameni corpul urmează evoluţia sufletului, iar Ecleziastul spunea că īnţelepciunea omului īi luminează faţa şi asprimea feţei i se schimbă. Īntr-adevăr, īn funcţie de factorii sociali, de experienţele prin care trecem, de anturaj, de oamenii cu care intrăm īn contact şi pe care (fie conştient, fie fără să ne dăm seama) īi alegem drept model, inteligenţa se schimbă de-a lungul vieţii ; o deprindem, īn mod inconştient, de la oamenii pe care-i cunoaştem, şi mai ales de la aceia, alături de care ne petrecem cea mai mare parte a timpului ; dar ceea ce este cu adevărat extraordinar este modul cum aceste schimbări se răsfrīng asupra fizionomiei īn ansamblu a persoanei, asupra trăsăturilor generale ale corpului, şi mai ales a feţei, şi cum nişte influenţe exterioare modelează armonia īn proporţii a corpului.
(De altfel, e ceva ce am observat cu toţii, dar din oarecare motive ne ferim să vorbim despre asta : poate fiindcă la prima vedere sună absurd, sau poate că lipsa frumuseţii este cea care cauzează oamenilor o atīt de profundă frustrare). Dacă, īn principiu, frumuseţea este accesibilă oricui, īnseamnă că cei care nu au dobīndit-o ar fi cazul să deschidă mai larg ochii şi să aleagă cu mai mare grijă ce lucruri consideră ei valori şi ce fel de oameni īşi aleg drept model de urmat (cu alte cuvinte : ar fi cazul să evite măscăricii şi poznăceii şi să privească spre oamenii cu adevărat mari, din al căror exemplu avem cu toţii de īnvăţat.)
Ne-am obişnuit īn mijlocul unei lumi neevoluate să vedem fizionomii grosolane şi primitive, aşa-zisele mutre de ţărănoi, care nu prea ne plac ; dar pe măsură ce ne īndreptăm spre cercuri mai aristocratice şi de elită − unde şi educaţia este mai aleasă − se observă şi o misterioasă īmbunătăţire a formelor, care devin mai rafinate, mai frumoase, uneori nobile.
Variaţia intelectului şi a fizionomiei merg mīnă īn mīnă şi orice evoluţie īn bine a primului īnseamnă un progres īn aceeaşi măsură a celeilalte, la fel cum o scădere a inteligenţei duce la pierderea frumuseţii şi accentuarea deformărilor fizice. Ajunge dacă fiecare din noi aruncă o privire īnapoi spre propriul trecut şi spre prietenii din copilărie, pentru a-şi aminti de cei care au apucat-o spre medii mai puţin academice, cum mediul prost i-a schimbat, nu doar la fire, ci pocindu-le şi īnfăţişarea (de obicei, de aceştia ne aducem cu greu aminte fiindcă nu i-am băgat niciodată īn seamă, nu le-am acordat nici o atenţie).
Nota referatului: 5.00